Erised's blog

Mi-e pofta sa scriu. Dar despre ce? Aceeasi problema din totdeauna. Blogginul nu a fost facut pentru mine. Cel putin nu acela pro. Nu sunt in stare sa scriu despre tehnologie, nu sunt in stare sa scriu ceva misto sau funny. Atunci despre ce tot scriu? De ce tot continui sa scriu? Nu, nu scriu pentru voi, nu scriu pentru nimeni altcineva decat pentru mine. Ca sa imi aduc aminte peste mult timp cum eram si ce am facut. Pare stupid? Stiu. Inchide pagina acum si foloseste-ti minutele petrecute citind aberatiile mele despre viata mea facand ceva util. Citeste o carte, de exemplu :)

E sambata seara si sunt acasa. La PC, normal. Scriu. Despre nimic. Despre ce imi trece prin minte, despre cum sa ma descurc si eu pe lumea asta, sa fac un ban, cumva. Nu, nu am descoperit nicio metoda de face bani peste noapte. Talent la scris n-am, la altceva nici nu pot sa ma gandesc acum. Plm, nu putem sta toti acasa si banii sa vina printr-o metoda miraculoasa in conturile noastre; trebuie sa mai si muncim.

Am fost cam morocanos in ultimele zile. Nu ma inteleg cu lumea, dar sunt sigur ca nu sunt eu de vina :)) E sambata seara si nu am iesit nicaieri. Nu club, nu bere, nu rummy, nu jucat carti, nu film… nimic. “Nimic” pare sa fie cuvantul care descrie cel mai bine viata mea in ultima vreme… Te gandesti ca n-am prieteni, de stau acasa cand vreau sa ies. Probabil. Sau probabil sunt ocupati toti cu examenele. Sau dorm. Sau nu le pasa. Asa cum mie imi pasa doar de mine, lor de ce sa le pese de altii? Fiecare pentru el, doar traim intr-o lumea rea. That didn’t work too well for me so far…

Si… “ce-i mai frumos abia acum incepe”. Acum-acum? Sau acum mai tarziu? Sa inceapa odata, ca m-am saturat. Nici nu mai deosebesti frumosul de urat. Depresie se cheama asta. Si totusi te plangi aiurea si nu realizezi cat de norocos esti ca traiesti, ca esti sanatos si altele de genu’. Dar banii dom’le? Banii cum ii facem?

“Ai un pic de ambitie!”. Nu e chiar asa greu, daca vrei cu adevarat… Asta-i o minciuna. Orice e greu. Trebuie doar sa muncesti, calea e simpla si poate fi invatata. Gata cu copilariile. La munca, cu ambitie si perseveranta.

PS: Stiu, aberatii complete si fara rost pentru voi. I don’t care.

M-am trezit din senin. Te visasem si sa-ti scriu acest mesaj este tot ce pot sa fac in acest moment. Parca sunt un robot condus, nu ma pot opri… Vroiam sa-ti zic deci ca te-am visat. Stiu ca este putin nelalocul lui ceea ce fac eu acum, dar asta e adevarul si cu riscul de a parea naiv si de a-ti starni hohote de ras eu tot trebuie sa-ti zic. Sa-ti marturisesc ca nu doar te visez ci ca ma si gandesc la tine din cand in cand. Tot felul de lucruri sau intamplari imi tot aduc aminte de tine… Si acum… acum as vrea doar sa te pot tine in brate, sa-ti simt pielea fina si sa te simt cum te cuibaresti in bratele mele ca un pui de gaina zgribulit, asa cum numai tu faci… Si sunt trist. Pentru ca totul a ramas atat de neclar intre noi… Da, am fost si prost si m-am bagat intr-o situatie jenanta pentru ca sunt un copil fara minte, care doar simte si nu gandeste… Si acum platesc pretul scump al refuzului meu de a ma maturiza vreodata. In adancurile mele sunt un copil si copil voi ramane mereu. Si mi-e dor de tine… tare!

For mom & dad, for my sis and for all of you guys: thanks for being there for me, no matter what…

LE:
Un remix realizat de catre Agresiv.

Ora 04:00. Inchid frumusetea de computer si ma bag in pat. In camera e bezna, doar cateva led-uri de pe la chestiile tech mai palpaie din cand in cand. Afara se vad copacii aurii. Da, chiar daca e intuneric, li se pot deosebi culorile si formele.

Si cum stateam fara somn si incercam sa nu ma gandesc la nimic, inevitabilul se produce. Parca vine Barbosu’ si ma ia frumusel de o mana si ma ridica la ceruri, ma arunca singur intr-o sala mare de cinema unde era tot intuneric. Nu mi-e frica, am incredere in El. In cateva momente incepe filmul. Un film nu neaparat bun, dar cu actiune foarte cunoscuta mie. Intelegeam tot, nu aveam intrebari, stiam pe alocuri chiar si ce urma sa zica fiecare; stiam deja ce era in mintea lor si daca spuneau adevarul sau nu.
Citeşte mai departe…

Dupa doua saptamani de munca, am terminat. Si ce mergea mai bine decat o vizita acasa, unde mama ma intreaba din 5 in 5 minute ce vreau sa mai mananc si ce sa-mi mai faca de mancare sa iau la mine. Raspunsul e acelasi mereu: nimic, nu mai pot, lasa gatitul.

Am plecat tarziu din Bucuresti, dar a fost bine pana la urma, a fost mai liber si am ajuns in 3 ore. Mi s-a parut totusi ca am ajuns mai repede ca niciodata… Cu cativa kilometri inainte sa intru in oras m-a intampinat o ceata destul de nesimtita. Vazusem inainte ca drumul pare putin umed si ma asteptam la o astfel de intampinare. “Panciu nu ma vrea, e clar!” imi zic in gand…
Citeşte mai departe…

Viata e grea. Toata lumea stie/realizeaza asta… Dar si mai grea e viata la noi, in Romania. De munca nu-ti mai gasesti, combinatiile la colt de strada nu mai merg, chestii ilegale daca faci, ajungi la racoare. Si atunci, ce sa faci?

Nu faci nimic. Supravietuiesti asa cum poti, dupa o zi pe alta si speri ca va veni soarele si pe strada ta. Te-ai saturat sa te vaiti, ca nici asta nu ajuta la nimic. Te uiti in urma si te gandesti ca ai ratat candva o oportunitate si din cauza asta ai ajuns in situatia asta… Te uiti in jurul tau si-i vezi pe cei apropiati, prieteni sau cunostinte, ducand-o mai bine ca tine. Ti-e ciuda, ca nu ai si tu banul tau, ca nu ai si tu jobul tau, ca nu iti permiti sa-ti iei ceva nou in casa, ca nu iti permiti sa iesi intr-un anume club… Dar de ce oare nu te uiti tu mai bine in jurul tau? Sa vezi cum din ce in ce lumea fura mai mult si mai organizat, oameni ajunsi in pragul disperarii dau in cap altora pentru mai nimic, altii sunt dati afara de la serviciu pe motivul presupusei crize… Si totusi unii au inca bani sa iasa in cluburi de fite, altii au inca bani sa-si schimbe masina sau se mute “mai la centru” pentru o chirie mai mare… Dar de unde? De unde atatia bani la unii si atatia bani… lipsa la altii? (intrebare oarecum retorica din moment ce toti stim raspunsul…)
Citeşte mai departe…

Ma intreaba Mr. Radu aseara “Ce se intampla cu blogul tau? De ce nu scrii?”… Nu scriu pentru ca nu am inspiratie. Sau poate gresesc putin cand spun ca nu am inspiratie. Niciodata nu am fost bun la limba si literatura romana, mai ales cand venea vorba de comentarii pe text, rezumate, compuneri, “esee” si altele. Dar cei din jurul meu mereu mi-au spus ca am ceva de zis… Ok, sa zic, dar… ce? De zis ar fi multe: ca nu sunt bani, ca viata e grea, ca din cauza crizei nu te mai poti angaja, ca fetele nu mai au atitudine, ca fetele, mai nou, se abtin cand un anume individ incearca sa le “porneasca”, ca orasul natal arata de parca a fost uitat de timp, ca nu mai intelegi nimic…
Citeşte mai departe…